publicado en Revista Noul Regim (Rumania)

Traducción : Lavinia Braniște

Tata a venit să ne viziteze azi. Ultima oară îl văzusem în ziua în care am terminat liceul. Nu era invitat la absolvire și nu știu dacă a văzut ceremonia, dar la ieșire, când mama m-a lăsat și s-a dus să-i salute pe profesori, el s-a apropiat și mi-a spus că e mândru de mine. N-am mai știut nimic de el în anii care au urmat, deși îmi amintesc că atunci am avut impresia că cel care venise să mă vadă era doar un prieten de familie. Astăzi am avut aceeași senzație când s-a așezat la masă. Mama l-a văzut pe fereastră cum oprește. A venit într-o Dacie 1310, diferită de acel Renault 12 pe care-l avusese toată viața.

– Cel puțin e un progres, a zis mama.

Deși o sunase cu trei zile înainte ca să-și anunțe vizita la prânz, ceea ce era un mod de a spune că spera să mâncăm împreună, mama abia dacă a făcut o cafea, a luat brânză de la magazin, un chec Ramo care vine tăiat în șase bucăți, și a pus pe masă un bol cu fructe de care nu s-a atins nimeni. În timp ce ne dădea explicații, tata nu se uita la noi. A spus că era posibil să aibă cancer, deși nu putea fi sigur până nu primea rezultatele analizelor.

– De la biopsie. Mi-au făcut o biopsie, a continuat el în timp ce scotea din buzunarul cămășii un pachet de Marlboro roșu. L-a bătut pe fund cu mâna și și-a aprins o țigară.

Mama îl văzuse făcând același gest dintotdeauna.

– Dacă nu e cancer (și aici a încercat să împrăștie fumul cu mâna) e altceva și tot e. Nu mi-a mai rămas mult, dar în timpul care mi-a rămas o să încerc să fiu un tată bun pentru voi.

Mă gândesc și acum cât de ușor i-a fost să folosească cuvântul „tată”, pe care eu acum îl folosesc numai în scopuri narative, pentru că acasă – de când mama a renunțat la ideea că orice ar fi, trebuie să-i spunem tata – îi ziceam „Osman” sau „Osman Federico” dacă era cumva necesar să fim mai clari, să nu-l confundăm cu ceilalți osmani din familie, printre care și eu…

continue leyendo (citesti mai departe) … Revista Noul Regim